Paradisul Acvatic este un complex de agrement destinat relaxării și practicării de activități sportive. Complexul funcționează începând cu anul 2007 și prezintă două zone: o zonă situată în aer liber, cu o suprafață de 12.000 metri pătrați, și o zonă interioară, potrivită pentru desfășurarea de activități în timpul sezonului rece. Complexul Paradisul Acvatic dispune de o parcare cu un număr de 600 de locuri. Complexul a implementat cea mai avansată tehnologie de tratare a apei, astfel, prin echipamente de ultimă generație, se dozează valoarea optimă necesară purificării apei, în cele din urmă, obținându-se o apă perfect curată. De asemenea, calitatea apei este menținută și prin utilizarea tehnologiei de filtrare cu ultraviolete. Sănătatea este un aspect primordial în ceea ce privește o viață frumoasă, de aceea este mult mai bine să o întreținem decât să încercăm să o recuperăm. Sportul este un pas important în menținerea unui stil de viață sănătos. Paradisul Acvatic dispune de un bazin de înot cu o lungime de 40 de metri și o lățime de 18 metri. Adâncimea apei variază între 2-4 metri, având o temperatură de 27ºC-29ºC. Cei care doresc să se mențină în formă pot face mișcare în cadrul sălii de fitness a complexului. Aceasta este dotată cu 2 benzi de alergare, bicicletă statică, bicicletă eliptică, numeroase aparate pentru abdomen, aparate pentru biceps, aparate pentru triceps, aparate pentru lucrarea mușchilor lombari și dorsali, aparate pentru mușchii pectorali, gantere, discuri, benzi elastice și altele. Sala este destul de spațioasă, astfel încât vă veți simți în largul dumnevoastră, iar cei doi instructori vă pot oferi indicații și vă vor asista, astfel încât activitatea desfășurată de dumneavoastră să vă ofere cât mai multe beneficii. În cadrul complexului Paradisul Acvatic veți putea practica și aquagym, acesta fiind unul dintre cele mai agreate și mai practica sporturi. Aquagym nu doar că vă va ajuta să vă mențineți o greutate corporală optimă, ci veți observa rezultate benefice și în ceea ce privește tratarea anumitor afecțiuni.
Terenul de fotbal al complexului Paradisul Acvatic este un loc perfect pentru un meci de fotbal în compania prietenilor. Terenul are o lungime de 60 de metri, iar în lățime măsoară 24 metri, este climatizat și iluminat corespunzător. Confortul vă va fi asigurat de prezența celor două vestiare echipate cu dușuri. Complexul oferă și numeroase facilități de relaxare, fiind potrivit pentru petrecerea unui weekend în care să scapați de stresul acumulat pe durata săptămânii. Bazinul de relaxare a centrului este prevăzut cu diuze pentru hidromasaj și dușuri cervicale, iar cascada și prezența plantelor exotice vă vor face să credeți că vă aflați într-o locație exotică. În cadrul bazinului interior-exterior vă veți putea relaxa și în timpul iernii, bucurându-vă de apa cu temperaturi de 36ºC-38ºC în timp ce admirați zăpada din jur. Complexul Paradisul Acvatic din Brașov dispune și de saună finlandeză, bio-saună, saună umedă. De asemenea, vă puteți bucura de cromoterapie și meloterapie prin intermediul grotei de relaxare, o încăpere liniștită, în care veți sta întinși pe o banchetă încălzită, fiind „înveliți” de un strat de apă caldă, veți vizualiza diferite proiecții și veți asculta sunete din natură. Vizitatorii centrului vor putea opta și pentru hidromasaj, masaje, jacuzzi și dușuri cervicale. În zilele călduroase sau după un timp petrecut la saună, nimic nu este mai binevenit decât un duș rustic, cei 12 litri de apă rece vă vor răcori într-o secundă. Complexul dispune de 8 piscine, interioare și exterioare, și vă pune la dispoziție un număr de 1300 de șezlonguri.
În cadrul Complexului Paradisul Acvatic distracția este la ea acasă, profitați de ocazie și distrați-vă alături de familie sau de prieteni pe toboganele cu apă sau jucând volei pe terenul cu nisip fin. Paradisul Acvatic dispune și de o zonă special dedicată iubitorilor de adrenalină, aici fiind amenajate 3 tobogane exterioare cu grad de dificultate mediu – scăzut. În schimb, cei care preferă atracțiile ceva mai relaxante se pot bucura de lazy river, locul perfect pentru a vă bucura de destindere și soare. Complexul se adresează persoanelor de toate vârstele, astfel încât include o zonă special dedicată copiilor. Astfel, cei mici se vor putea bălăci în siguranță într-un bazin cu o adâncime de 0.35 metri. Aceasta este prevăzută cu mini tobogane, care cu siguranță vor fi o încântare pentru micuții dumeavoastră. De asemenea, Paradisul Acvatic organizează și zile de naștere pentru cei mici.
[image_2]