Unele dintre cele  mai apreciate restaurante din Stațiunea Sinaia

   În cazul în care vizitați Sinaia pentru prima dată sau în cazul în care nu ați mai vizitat acest oraș de foarte mult timp, ne-am gândit să întocmim o listă cu cele mai bune restaurante, astfel încât să luați masa într-o atmosferă plăcută, încât nimic să nu umbrească sejurul în această stațiune. Taverna Sârbului este unul dintre cele mai vechi și mai populare restaurante din Sinaia. După cum se poate deduce și din numele localului, acesta are specific sârbesc, însă preparatele lor se asemănă destul de mult cu preparatele românești. Meniul este destul de generos, prețurile pot fi puțin cam ridicate, însă, dacă doriți să vă bucurați de mâncare tradițională, considerăm că se merită. În meniu veți descoperi destule preparate de post sau vegetariene, încât, indiferent de stilul de viață, vă veți putea bucura de mese îmbelșugate. 

 Sinaia / Busteni poza

  Restaurantul Kuib este situat în apropiere de Casa Memorială „George Enescu”, fiind ceva mai departe de centrul stațiunii Sinaia. Restaurantul se bucură de vederi spectaculoase și o atmosferă plăcută. Meniul este deosebit de bogat, putând alege de la specialități tradiționale, la preparate vegetariene, pizza sau paste. Localul este dotat și cu o stație de gătit live, astfel încât clienții restaurantului să poată vedea exact cum este preparată mâncarea. Pentru turiștii care petrec un sejur alături de copii, menționăm faptul că localul dispune de un loc de joacă, astfel încât adulții să poată lua masa în liniște. Restaurant Forest aparține de Ioana Hotels, însă oricine poate alege să ia masa aici, nu doar oaspeții hotelului. Restaurantul este amplasat între brazi, astfel că vă veți bucura de un aer deosebit de curat. În meniu veți descoperi atât preparate internaționale, cât și specialități, precum: ciorbă de mistreț, file de struț, Foie Gras, caracatiță cu chorizo și altele. Printre dotările localului se numără și o cramă, precum și un loc de joacă pentru copii.

 Sinaia / Busteni poza

  Bistro La Teleferic este amplasat într-un cadru deosebit de pitoresc. Oaspeții localului se vor bucura și de servicii de calitate, în multe cazuri veți putea avea contact și cu proprietarii, care se ocupă activ de  local. Deși meniul nu este foarte variat, preparatele sunt foarte bine gătite, astfel încât să vă bucurați de mese delicioase. Localul este potrivit, în special, pentru a servi masa de prânz, deoarece bucătăria localului se închide destul de devreme. Pentru vegetarieni, amintim faptul că în meniu se regăsesc destul de puțin preparate destinate lor. Priveliștea este atât de deosebită încât vă sfătuim să vă opriți aici, chiar dacă doar pentru a bea o cafea. Ultimul local pe care dorim să supunem atenției dumneavoastră este Ramayana Cafe & Restaurant. Acesta este un local recent inaugurat, având un decor elegant și oriental, astfel încât este o opțiune pentru o cină romantică, într-o atmosferă destinsă și plăcută. În meniu se regăsesc o multitudine de preparate specifice bucătăriei indiene. Deși pare surprinzător, vedeta restaurantului este burgerul, însoțit de cartofi prăjiți și sosuri preparate în casă. Bucătarii localului se folosesc de preparate proaspete și ingredinte locale, pentru ca, în final, să rezulte cele mai savuroase preparate. Pentru cei mici, a fost compus un meniu special, preparatele fiind personalizate cu tot felul de desene și joculețe, care să-i țină ocupați, cât timp adulții iau masa. Ramayana Cafe & Restaurant funcționează non-stop, putând lua atât micul dejun, cât și mese copioase în toiul nopții.

 

Cele mai instagramabile locuri din Sinaia

 Câteva zile petrecute în inima Munților, în stațiunea Sinaia, vor fi de ajuns pentru a vă relaxa și a vă încărca cu energie pozitivă. Pe lângă aer proaspăt și peisaje naturale dintre cele mai frumoase, în Sinaia, turiștii vor descoperi și o serie de locații extrem de fotogenice, perfecte pentru a realiza fotografii, care să atragă o mulțime de aprecieri pe Instagram.

Citeste mai mult.

Activități recreative de care vă puteți bucura în stațiunea Sinaia

 Pe durata sejurului în Sinaia veți fi cu siguranță încântați de peisajele impresionante și de activitățile relaxante pe care le puteți desfășura. Escapade Adventure Park este un loc distractiv atât pentru adulți, cât și pentru copii, prin urmare, este o locație nemaipomenită pentru cei care își petrec sejurul în familie.

Citeste mai mult.

Castelul Pelișor - descoperiți frumusețea unei construcții specifice stilului Art Nouveau

Castelul Pelișor este o construcție de pe domeniul Peleș, însă este mult mai mic decât reședința de vară a dinastiei române. Acesta a fost construit între anii 1899-1902, din dorința regelui Carol, care dorea să-i creeze nepotului său cele mai bune condiții. Proiectul construcției a fost întocmit de către arhitectul ceh Karel Liman, iar castelul a fost decorat de către sculptorul vienez Ludwig Bernhard.

Citeste mai mult.

Cele mai apreciate hoteluri cu servicii Spa și piscină din stațiunea Sinaia

În stațiunea Sinaia veți descoperi numeroase unități de cazare potrivite pentru toate bugetele și gusturile. Multe dintre hotelurile din stațiunea Sinaia sunt amenajate cu centre spa, săli de fitness, piscine, restaurante proprii și terase.

Citeste mai mult.