Crăciun de vis în Transilvania

   Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători de peste an, totodată fiind și perioada anului care ne face să ne dorim să fim mai buni, ne amintește de copilărie și de cei dragi. În legătură cu Nașterea Domnului, poporul român a păstrat timp de veacuri anumite tradiții, care se respectă cu sfințenie până în ziua de astăzi. Obiceiurile variază în funcție de zona geografică, tradițiile fiind diferite de la o zonă la alta. Cu toate acestea, multe tradiții au rădăcini comune, însă de-a lungul timpului au fost influențate de către oameni. Printre tradițiile de Crăciun universale se situează împodobitul bradului, oferirea de cadouri și colindatul. Interesant este faptul că aceste tradiții nu se întâlnesc doar pe cuprinsul României, ci în întreg spațiul ortodox din Estul Europei. Lucrurile nu puteau sta altfel nici în Transilvania. Transilvănenii, în special, cei mai învârstă și cei din zona rurală, respectă cu sfințenie postul ce premerge Nașterii Domnului. Astfel, începând cu data de 15 noiembrie până în Ajunul Crăciunului, consumă doar alimente de origine vegetală. Abstinența alimentară trebuie să fie completată de milostenie și rugăciune. Nașterea Domnului este vestită tuturor prin intermediul colindelor, cântece încărcate de simboluri, care se fredonează doar în această perioadă a anului. Locuitorii Transilvaniei îi primesc cu drag pe colindători, care doresc să anunțe Nașterea Domnului și care le urează gazdelor sănătate, belșug și alte urări de bine. Colindele nu rămân nerecompensate, colindătorii primind colaci, cozonaci, dulciuri, fructe și bani. Cei care pornesc prima dată la colind sunt copiii mici, probabil în dorința de a nu-i prinde noaptea la colindat. Aceștia rostesc colinde scurte, iar urările lor sunt acompaniate de clichete de clopoței. În unele zone ale Transilvaniei, colindătorii se numesc pitirei sau pitarai. Micuții colindători sunt urmați de grupuri de copii ceva mai mari, care organizează Steaua, Viflaimul, Irozii și Capra, fiecare membru al grupului având rolul său bine stabilit. Cei care doresc să meargă cu Steaua își confecționează în prealabil o stea din lemn sau carton, în centrul căreia se lipește o icoană în care este reprezentată Nașterea Domnului. Pentru ca steaua să aibă un aspect cât mai plăcut, copiii lipesc de stea și pamblici, fâșii de hârtie creponată și alte astfel de decorațiuni. În cazul Viflaimului, colindătorii poartă cu ei, în miniatură, scena Nașterii lui Iisus. În vremurile trecute acești colindători erau recompensați cu fructe și colaci, însă în prezent acest obicei se pierde de la an la an, colindătorii primind bani. Cu Irozii sau Craii, așa cum este numit obiceiul în unele zone ale Transilvaniei, pot merge doar băieții. Aceștia trebuie să fie costumați în magi, urmând ca o persoană din grup să-l simbolizeze pe Irod. Grupul astfel alcătuit joacă o scenetă, care amintește de răutatea lui Irod. În funcție de zonă, grupului i se pot adăuga un preot și un cioban. Tinerii care aleg să meargă cu capra au costume specifice și colindă din casă în casă, urându-le gazdelor, sănătate, prosperitate și noroc în anul ce urmează să vină. În unele părți ale Transilvaniei, se respectă tradiția spălării pe față cu apă de izvor, în care se pune un bănuț de argint. Se crede că astfel vor fi curați tot timpul anului, iar relele vor dispărea la fel de ușor precum curge apa. În Transilvania se respectă și tradiția Chematului Fetelor. Tinerii ajunși la vârsta însurătoarei îmbracă straie populare și în prima zi de Crăciun pornesc pe la casele fetelor necăsătorite spre a le invita la o petrecere ce are loc în a doua zi de Crăciun. Deși multe dintre tradițiile străvechi tind să se piardă, în Transilvania, mai ales în zona rurală, acestea sunt încă foarte bine încetățenite. Pentru transilvăneni, Crăciunul nu este doar o perioadă de relaxare și răsfăț culinar, ci este o sărbătoare încărcată de tradiții, obiceiuri și spiritualitate.

 Transilvania Covasna poza

   Posibilitățile de cazare sunt extrem de variate, astfel încât, indiferent de buget, veți găsi un hotel sau o pensiune, unde să vă simți bine și confortabil. Hotel Thomas-apartments este situat în orașul Brașov, la o distanță de 5 kilometri de Turnul Alb. Unitatea de cazare oferă oaspeților săi camere cu vedere spre oraș și acces la internet Wi-Fi. Turiștii vor beneficia și de parcare gratuită și loc de joacă pentru copii. În cazul în care doriți să vă petreceți Crăciunul în Brașov, puteți opta și pentru Golden Time Hotel. Hotelul oferă oaspeților săi camere elegante și chic, foarte potrivite pentru un sejur festiv. Turiștii au la dispoziție și un bar, precum și un restaurant, cu specific libanez și internațional. Pentru un plus de relaxare, turiștii se vor putea bucura acces la centrul spa al hotelului, unde vor avea la dispoziție sală de fitness, saună uscată, mini piscină și spa lounge. Casa Cranta este amplasată într-o zonă liniștită a orașului Brașov, la doar cinci minute de centrul orașului. Pensiunea este amenajată într-o casă ce datează din perioada Interbelică și care o arhitectură în stil brâncovenesc. Pensiunea dispune de restaurant, vinotecă și parcare proprie. Villa Prato este amplasată în zona centrală a orașului Brașov, astfel încât oferă acces facil spre cele mai importante atracții turistice ale orașului. Unitatea de cazare oferă vizitatorilor săi acces la parcare, internet Wi-Fi gratuit, transfer de la/către aeroport, bar și room service.

 Transilvania Covasna poza

   Clujul este un alt oraș care în această perioadă a anului capătă un aspect extrem de plăcut și un farmec aparte. Turiștii se vor putea caza în cadrul Pensiunii Cluj, care este situată într-o zonă liniștită a orașului, în apropiere de Grădina Botanică. Camerele sunt dotate cu TV, internet wireless și grupuri sanitare proprii. Hotel Olimp este situat la mai puțin de zece minute de centrul orașului Cluj și dispune de camere dotate cu mini bar, internet cu ecran plat, aer condiționat și internet Wi-Fi. Oaspeții hotelului se vor putea bucura și de numeroase facilități și servicii, printre care: parcare gratuită, restaurant, bar, sală de fitness, Wi-Fi gratuit și transfer de la / la aeroport. Turiștii care doresc să se bucure de servicii de cea mai înaltă calitate pot opta pentru Hotel Opera Plaza. Hotelul este amplasat în centrul istoric al orașului Cluj-Napoca și pune la dispoziția oaspeților săi piscină interioară, saună, centru fitness și centru de masaj. Turiștii vor putea lua masa la unul dintre cele două restaurante, unde se servesc preparate tradiționale și românești. Hotelul oferă și acces la internet Wi-Fi și parcare cu valet. De servicii exclusiviste se vor bucura și turiștii care vor alege Grand Hotel Italia. Hotelul dispune de camere spațioase și elegante și pune la dispoziția turiștilor piscină, parcare, internet Wi-Fi și serviciu de transfer de la/către aeroport. 

 

Comuna Rimetea - o adevărată bijuterie a Transilvaniei

 Rimetea este o adevărată bijuterie a Transilvaniei, fiind una dintre cele mai frumoase așezări din zonă, atât în ceea ce privește peisajele, cât și construcțiile de pe cuprinsul său. Acestea sunt remarcabil conservate, motiv pentru care comuna Rimetea a fost distinsă cu premiul Europa Noastră de către Comisia Europeană pentru Conservarea Patrimoniului Cultural Material. Rimetea a câștigat acest premiu în anul 1999, după eforturile susținute de către localnici și mai multe ONG-uri pentru a restaura 138 de case secuiești. În anul 2000, Oficiul Național al Monumentelor Istorice a desemnat comuna Rimetea drept zonă arhitecturală protejată. Per total, Rimetea se mândrește cu peste 200 de clădiri tradiționale (locuințe, ateliere și alte acareturi). Acestea au fost construite între secolele XVII-XIX. Cea mai veche așezare din Rimetea este casa unui miner, care datează din 1668. 

Citeste mai mult.

Atracții turistice Transilvania: Castelul de Lut Valea Zânelor

 Povestea acestui loc parcă desprins din basme numit Castelul de Lut Valea Zânelor a luat naștere în anul 2004, când Răzvan și Gabriela au lăsat în urmă tumultul orașului și s-au gândit să pună bazele unui loc care să fie în perfectă armonie cu natura.  Inițial locul a fost numit Casa Naturală de Poveste, treptat dezvoltându-se și astfel luând naștere locul unic în România pe care îl poate vizita orice turism care ajunge în comuna Porumbacu de Sus

Citeste mai mult.

Petreceți un Paște tradițional în Transilvania

   Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, iar fiecare zonă a țării are propriile tradiții și obiceiuri legate de acest moment al anului, care se transmit din generație în generație. Vopsirea ouălor, ceremonialul din Vinerea Mare și tăierea mielului sunt obiceiuri respectate de către toți românii, însă există și tradiții care variază în funcție de zonele țării.

Citeste mai mult.

Cetatea Alba Carolina - simbolul orașului Alba Iulia

Orașul Alba Iulia este situat la o distanță de 340 de kilometri de București, fiind amplasat la o altitudine de 270 de metri. Municipiul Alba-Iulia este mărginit de văile râurilor Ampoi, Sebeș, de crestele munților Apuseni și de Podișul Transilvaniei. Orașul Alba Iulia are o semnificație extrem de mare pentru statul român, fiind prima capitală a celor trei provincii românești, sub conducerea lui Sigismund Báthory, precum și sub conducerea lui Mihai Viteazul.

Citeste mai mult.

Sighișoara - un oraș ce și-a păstrat până astăzi farmecul medieval

 Cetatea Sighișoara este considerată drept cea mai întinsă cetate europeană, care a fost locuită fără întrerupere pentru 2000 de ani. De asemenea, Cetatea Sighișoara este una dintre cele mai bine conservate cetăți de pe teritoriul Transilvaniei, reprezentând cel mai atrăgător ansamblu medieval de pe cuprinsul României, motiv pentru care în anul 1999 a fost inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Citeste mai mult.

Târgu Mureș - cele mai reprezentative obiective turistice ale orașului

Deși poate la prima vedere nu pare, orașul Târgu Mureș se bucură de numeroase obiective turistice, turiștii putând vizita atracții de natură istorică, clădirii cu arhitectură impresionantă și lăcașuri de cult cu sute de ani vechime.

Citeste mai mult.

Cluj-Napoca: istoric și dezvoltare

Cluj-Napoca este reședința județului Cluj, fiind unul dintre cele mai frumoase și mai dezvoltate orașe ale României. La recensământul efectuat în anul 2011, orașul se situa pe locul al doilea în ceea ce privește numărul de locuitori, numărând 324.576 locuitori. Cluj-Napoca este situat la 458 kilometri de București, la 460 de kilometri de Budapesta și la 464 kilometri de Belgrad.

Citeste mai mult.

Hoteluri cu piscină interioară și/sau Spa din Cluj-Napoca

  Indiferent că vă deplasați în interes de serviciu sau că doriți doar să vă bucurați de câteva zile minunate în Cluj-Napoca, existența piscinei interioare și facilitățile Spa vor face ca șederea dumneavoastră în acest oraș să fie mult mai plăcută și relaxantă. 

Citeste mai mult.

Petreceți un Crăciun de poveste în Sibiu

Sibiul este un oraș deosebit de frumos, iar perioada Sărbătorilor de Iarnă este cea mai potrivită pentru a vă bucura de un sejur minunat, în această perioadă putând vizita celebrul Târg de Crăciun, al cărui frumusețe atrage turiști din toate colțurile țării și nu numai.

Citeste mai mult.

Hoteluri din Transilvania care dispun de piscină și centru SPA

Regiunea Transilvania este o destinație de vacanță minunată, unde veți putea vizita o multitudine de obiective turistice. Turiștii nu-și doresc doar să viziteze zone interesante, ci doresc și să se bucure de confort și diverse facilități. Ținând cont de acest aspect, ne-am gândit că a fi interesant să întocmim o listă cu cele mai populare unități de cazare care beneficiază de piscine și centre SPA. 

Citeste mai mult.

Câteva dintre cele mai frumoase și autentice atracții ale Transilvaniei

Regiunea Transilvania ocupă 102.000 kilometri pătrați din totalul de 230.000 kilometri pătrați ai României, deci, aproape o jumătate din teritoriul țării. De-a lungul secolelor, Transilvania a fost un creuzet în cadrul căruia s-au amestecat diferite culturi, fiecare cu tradițiile și specificul ei.

Citeste mai mult.

Biserica Neagră din Brașov, cea mai reprezentativă construcție în stil gotic de pe teritoriul României

Biserica Neagră este un adevărat simbol al orașului Brașov, situându-se printre cele vizitate obiective turistice ale orașului. Aceasta este situată în centrul orașului Brașov, aparținând comunității evanghelice luterane din oraș.

Citeste mai mult.